DESPRE NOI
„ASOCIAȚIA PENTRU DEMOCRAȚIE EDUCAȚIE RESPECT ( ADER)“, denumită în continuare și ASOCIAȚIA sau ADER este fondată, în temeiul O.G. 26/2000 cu privire la asociații și fundații modificată și completată prin Legea nr. 246/2005
Scopul Asociaţiei ADER îl constituie: conceperea, organizarea, promovarea şi desfăşurarea de activități şi proiecte de educație formală și nonformală în România şi în străinătate ce urmăresc pregătirea, formarea şi dezvoltarea continuă a tinerilor şi a adulților la nivel personal şi profesional, în vederea atingerii obiectivelor personale şi profesionale propuse de către aceştia. Asociația promovează valorile care țin de egalitatea de şansă a membrilor comunității şi, în acelaşi timp, promovează activități de combatere a excluziunii sociale Asociația susține iniţiativele inovative în învăţământ şi cercetare, încurajarea excelenţei în educaţie, realizarea de programe destinate elevilor şi studenţilor, consilierea studenţilor privind dezvoltarea carierei şi sprijinirea integrării proaspeţilor absolvenţi în mediul socio-economic
Membrii „ASOCIATIEI PENTRU DEMOCRAȚIE EDUCAȚIE RESPECT (ADER)“ sunt:
a) membrii fondatori
b) membrii-asociați
c) membrii de onoare:
– persoane fizice sau/și persoane juridice care, prin activitatea lor, sprijină în mod substanțial asociația în realizarea obiectivelor acesteia, contribuind din punct de vedere financiar, moral sau funcțional la realizarea scopului „ASOCIATIEI PENTRU DEMOCRAȚIE EDUCAȚIE RESPECT ( ADER)“
sau
– personalități marcante ale vieții științifice, sportive sau culturale, care s-au remarcat, cu deosebire, în domeniile de interes ale „ASOCIATIEI PENTRU DEMOCRAȚIE EDUCAȚIE RESPECT ( ADER)“ și care, prin activitatea lor, sprijină asociația în realizarea obiectivelor acesteia;
d) membrii-susținători – persoanele care aderă la scopul „ASOCIATIEI PENTRU DEMOCRAȚIE EDUCAȚIE RESPECT ( ADER)“ și care sprijină material și moral asociația în realizarea obiectivelor acesteia.